Terapii complementare

reiki-servicii1

Reiki

O ședință de Reiki începe printr-o discuție, foarte importanta pentru a stabi ce anume dorește pacientul  în urma unei sedinte de tratament, cât și legătura dintre acesta și terapeut. În urma discuției, pacientul se va intinde ușor pe pat. Pacientul va ramane complet îmbracat pe parcursul tratamentului. Se poate renunța la ceas sau alte accesorii metalice.

Terapeutul își va poziționa palmele în apropierea corpului pentru a realiza transmiterea energiei. De obicei se începe din zona capului.
Datorită faptului că suntem diferiți, senzatiile in timpul unei sedinte de tratament pot sa difere foarte mult, însă printre acestea se găsesc senzația de caldură, relaxare musculara, senzația de rece, ușoare furnicături sau senzația de plutire.

Pentru a obține rezultate durabile sunt necesare aproximativ 10 ședințe de Reiki.

Cele 10 acțiuni ale Reiki:

  1. Reiki accelerează procesul natural de vindecare;
  2. Reiki vitalizează corpul şi spiritul;
  3. Reiki restabileşte armonia psihică şi sufletească;
  4. Reiki acţionează pe toate planurile: fizic, psihic, emoţional şi spiritual;
  5. Reiki regularizează sistemul energetic;
  6. Reiki desface blocajele şi favorizează. însănătoşirea;
  7. Reiki încurajează eliminarea toxinelor;
  8. Reiki se adaptează nevoilor naturale;
  9. Reiki acţionează, de asemenea, asupra animalelor şi plantelor;
  10. Reiki este o metodă de vindecare holistică extrem de simplă şi agreabilă.

 

Terapia cu lumină polarizată

Lumina polarizata este lumina ale cărei vibrații se găsesc într-un singur plan, transversal față de rază și nu în toate planurile . Polarizarea înseamnă că oscilatiile vectorilor de camp se pot efectua doar într/o singură direcție.

Proprietățile luminii polarizate:

-nu conține radiații ultraviolete

-conține în mică măsură radiații infraroșii

-nu bronzează și nu înroșește pielea

-nu prezinta niciun pericol pentru tegumente, nici pentru ochi

Efectele terapiei cu lumină polarizată:

-efect antiinflamator

-potențează  circulația sangvina locală și generală

-efect benefic asupra globulelor roșii și albe

-declanșează și stimulează procesele biologice sănătoase, ajutând organismul  să se regenereze și să-și redobândească echilibru

-ajută la echilibrarea și regenerarea tegumentelor

-stimulează procesele de autovindecare

-elimină suprasolicitarea organismului, stimulează metabolismul intern

-stimulează sistemul imunitar

-reglează și susține sistemul endocrin

-crește activitatea energetică a membranei celulare

-crește absorbția de oxigen în țesuturi

-crește potențialul bioenergetic al organismului uman ( ajută la regenerarea și normalizarea țesuturilor

-stimulează secreția de Serotonină si Dopamină, cunoscuți ca hormoni antidepresivi și, astfel, tratează cu succes  depresiile

Afecțiuni tratate cu lumina polarizată:

-Afecțiuni osteo-articulare ( inflamatorii și degenerative): spondiloza cervicală, insuficiența circulatorie vertebro-bazilară, spondiloza lombară, spondiloza dorsală, coxartroza, gonartroza, pintenii calcaneeni, guta, spondilita anchilozantă, artrite reumatice, traumatisme musculare, lumbago, lombosciatică, troticolis, tendinite, nevralgii intercostale.

– Afecțiuni circulatorii: bolile arteriale,  tensiunea arterială crescută

-Afecțiuni respiratorii: răceală, viroze respiratorii, rinite, faringite

-Afecțiuni ORL: otite

-Afecțiuni dermatologice: celulita,  ulcerul de gamba, ulcerul varicos, ulcerul ischemic, ulcerul de cauză diabetică, arsurile tegumentare, rănile tegumentare, dermatitele, ridurile fine și medii ( din jurul ochilor și gurii ), escarele, psoriazisul, zona zoster, herpesul, alergiile, acneea, infecțiile cutanate, eczemele

– Alte afecțiuni: deficiențe ale sistemului imunitar, insomnie, astenia, depresia, oboseală cronică, stresul, tulburări de dinamică sexuală

 

Cromoterapie

Cromoterapia este arta utilizării culorilor şi luminii în tratarea bolilor. Fiecare culoare din spectru are o anumită energie asociată ei şi poate avea efect pe plan spiritual, emoţional, psihic şi fizic. Fiecare organ sau stare răspunde la o anumită culoare. Această formă de terapie întăreşte sistemul imunitar şi asigură însănătoşirea pe cale naturală.

Culorile nu există fără lumină şi aceasta le determină intensitatea şi nuanţa. Sursele de lumină pot fi naturale – lumina solară sau artificiale – lumina becului, a lumînării.

Pentru că lumina colorată pătrunde şi în piele, există persoane nevăzătoare care pot distinge culorile văzîndu-le prin piele. Dovada grăitoare sunt pictorii orbi.

Ochiul omului poate distinge în jur de cinci milioane de nuanţe de culori deosebite. Cromoterapeuţii încearcă restabilirea armoniei cu ajutorul culorilor, prin băi de culoare. Pentru tratament e nevoie doar de o lampă şi un filtru colorat. Raza colorată este dirijată asupra zonei bolnave sau dureroase. Fiecare culoare stimulează redresarea echilibrului energetic din zona afectată.

Astfel pot fi tratate o mulţime de probleme, cum ar fi insomia, anxietatea, depresia dar şi astmul, recuperarea după operaţii sau bolile grave. Culorile ne sporesc şi concentrarea, procesul de învăţare, creativitatea.

Diagnosticul presupune examinarea aurei pacientului. Un organism bolnav emană vibraţii neechilibrate, în special culori închise, neclare. Preferinţa pentru o anumită culoare apare ca urmare a nevoii noastre de a produce echilibrul energetic. Atunci cînd suntem în echilibru energetic şi ne simţim bine, nu trebuie să existe o preferinţă pentru o anumită culoare.

 

Electroacupunctura

Electroacupunctura este o metodă non-invazivă prin care punctele de presiune sunt stimulate prin impulsuri electrice, care înlocuiesc acele. Ea constă în stimularea electrică a punctelor energetice de pe corp, cu ajutorul electroacupunctorului și a devenit la fel de folosită ca acupunctura clasică.

Foarte multe boli pot fi tratate prin electroacupunctură: migrenele, nevralgiile, durerile de spate, paralizia facială periferică, durerile dentare, unele forme de artrită, entorsele, întinderile musculare, dar și unele afecțiuni din sfera medicinei interne. Sechelele accidentului vascular cerebral pot fi tratate prin electroacupunctură, iar recuperarea are loc în special dacă se intervine în primul an după instalarea accidentului. Efecte remarcabile, de tonifiere, s-au observant și în tratarea parezelor și paraliziilor musculare.

Stimularea electrică reușește o exercitare mai puternică asupra punctelor energetice, care e necesară în cazurile de nevralgie sau pareză. Intensitatea stimulului electric poate fi controlată în funcție de tipul afecțiunii și de sensibilitatea pacientului la durere. Deși durerea nu este mare, în timpul ședințelor de electroacupunctură, pacientul poate simți un ușor discomfort, în special în timpul primei ședințe de tratament.

Electroacupunctura poate fi o soluție pentru cei care au fobie de ace, însă nu este totuși recomandată celor cu rezistență scăzută la durere. De asemenea, electroacupunctura este contraindicată pacienților cu tulburări cardiace, celor care au un stimulator cardiac, cu probleme coronariene, tromboză sau afecțiuni dermatologice. Electroacupunctura este interzisă în apropierea unei răni deschise, a unor leziuni sau erupții, dar și în tratarea gravidelor.

Prin electroacupunctură, se reduce și chiar se elimină durerea, se  revitalizează și revigorează intregul organism.

Atât în cazul bolilor acute, cât și cronice se recomandă 10-12 ședințe de electroacupunctură, cu un ritm de două-trei ședințe pe săptămână.

 

 

Design by Dorian